Recomandat

Metode eficiente de a ramane insarcinata

Cum cresti sansele de a ramane insarcinata   In planificarea unei sarcini, e esentiala intelegerea ciclului menstrual. Prima zi a...

De ce sunt importante aptitudinile lingvistice timpurii ?

Aptitudinile lingvistice timpurii reduc tantrumurile



Copiii cu vârsta cuprinsă între 12 luni și 3 ani, care își dezvoltă aptitudinile lingvistice timpuriu, au șanse să facă mai puține crize de nervi în perioada de dinainte să înceapă școala, potrivit unui nou studiu, scrie newparent.com.

Acest lucru se întâmplă pentru că micuții pot să se exprime mai bine în privința frustrărilor lor, spun cercetătorii de la Pennsylvania State University.

Crizele de nervi – tantrumurile – sunt comune în comportamentul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 luni și 3 ani, dar până când aceștia încep școala își dezvoltă autocontrolul. Pentru a-i ajuta să aibă această aptitudine, sunt învățați să se exprime verbal. Scopul studiului este să determine dacă dezvoltarea aptitudinilor lingvistice timpurii are vreo legătură cu dezvoltarea controlului mâniei.

La studiu au participat 120 de copii cu vârsta cuprinsă între 18 luni și 4 ani, cărora psihologii le-au măsurat aptitudinile lingvistice și abilitatea de a reacționa la anumite situații atunci când sunt frustrați.


Într-unul dintre teste, de exemplu, abilitatea copiilor de a-și controla mânia a fost pusă sub observație în timp ce aceștia au trebuit să aștepte 8 minute înainte de a-și deschide cadoul, în timp ce mamele lor completau un chestionar.

Strategia folosită de copii a fost căutarea sprijinului („Mami, ai terminat?” sau „Mă întreb ce este înăuntru”) și distragerea personală de la cadou numărând cu voce tare sau inventând o poveste.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că micuții care aveau aptitudini lingvistice avansate și-au exprimat furia într-un mod mai puțin agresiv la vârsta de 4 ani, decât cei care și-au dezvoltat mai târziu abilitățile comunicaționale.

Copiii al căror limbaj s-a dezvoltat mai rapid aveau mai multe șanse să ceară ajutorul mamei într-un mod politicos în timp ce așteptau să-și deschidă cadoul. Iar acest comportament a continuat până la vârsta la care micuții au început școala, potrivit studiului publicat în jurnalul Child Development.

„Abilitățile lingvistice avansate îi poate ajuta pe copii să-și verbalizeze emoțiile, în locul folosirii acestora pentru a obține ce își doresc. În schimb, aceștia învață să-și folosească imaginația pentru a se menține ocupați în timp ce trebuie să îndure o perioadă de așteptare îndelungată, care creează frustrări”, spune autoarea Pamela Cole, profesoară de psihologie și dezvoltare umană și studii familiale, într-un comunicat de presă.